top of page

Магальський ліцей імені Григорія Нандріша

  • Фото автораНіка Інна Іванівна, директорка школи

Останній дзвоник 2020



Fiecare apropiere de finalul unui an şcolar, ce se întâmplă tradițional între două anotimpuri frumoase, ne amintește despre festivitatea ”Ultimului sunet”, ce anunță bucuria vacanței, pentru cei mici din clasele primare, pentru elevii claselor 5-8,10 și sunetul clopoțelului ultimului careu școlar sau serata de absolvire, pentru elevii din clasele absolvente.

Cu părere de rău anul acesta este un an deosebit, este anul când pentru prima oară în istoria școlii nu vom petrece careul solemn consacrat încheierii anului 2019/2020 de studii, nu va răsuna pentru absolvenți solemnul Ultimul sunet al clopoțelului școlar.

Dar totuși, 29 mai 2020 pentru marea familia noastră școlară este sărbătoare… Acest moment al bilanţului, este încărcat de emoţii profunde, atât din partea elevilor, al absolvenţilor, cât şi a profesorilor și, în mod deosebit, a părinţilor. Emoţiile sunt provocate de neliniştea despărţirilor și de prevestirea unor noi etape încă necunoscute.

Dragi absolvenţi, făcând acum o retrospectivă al timpului petrecut în școala natală, colectivul pedagogic vă îndemnăm să luaţi cu voi tot ce aţi învăţat mai bun în aceşti ani. Să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm pentru reuşita în viitoarea profesie, dar şi în viaţă: numai învăţând, muncind şi continuând să perseveraţi, veți ajunge să asigurați calitatea şi succesul. Iar rețeta succesului constă în puterea de voință demonstrată în a face bine lucrurile tot timpul, de a ști să-ți folosești puterile pentru a insista ca proiectele începute să meargă înainte. Să fiţi călăuziţi în viaţă de cele trei valori absolute, fundamentale pentru om: Adevărul, Binele şi Frumosul. Creați-vă propria viața cât mai demn, astfel încât, la final, să vă puteți aplauda voi înșivă.

Dragi Elevi! În viitor fără îndoială, Vă așteaptă noi descoperiri, succese semnificative și bucuria celor mai serioase rezultate. Astăzi, mai aveți încă șansa prețioasă de a mai fi elevi, fericiți și fără griji. Nu pierdeţi nici o clipă din Vacanța mare, astfel ca la 1 septembrie să reveniţi în bănci plini de impresii, sănătoşi și puşi pe carte.

Stimaţi părinţi, suntem convinși că pe parcursul acestor ani aţi fost mereu alături de copiii dumneavoastră, că aţi fost oricând gata să vă sacrificaţi pentru a le asigura condiţiile necesare studiilor, că aţi suferit alături de ei în momentele mai dificile şi că i-aţi susţinut în devenirea lor umană, intelectuală. Dacă trăiți miracolul vieții, înseamnă că ceea ce este mai frumos s-a întâmplat deja. Sunteți martori la cea mai bună realitate posibilă: copiii dumneavoastră! Vă dorim să vă bucurați și în continuare din plin de reuşita lor, de faptul că eforturile depuse de ei le recompensează pe ale Dvs.

Stimați profesori! Sunteți și rămâneți a fi promotorii dragostei de oameni, ai schimbării spre bine și ai frumosului. Sunteți cartea ce se dăruiește și se lasă citită de toți, iar din ea poate afla lucruri uimitoare despre miracolele lumii în care trăiește doar cel care vrea, cu adevărat, să cunoască și să înțeleagă ce însemnă să fii bun, să atingi scopuri, să prosperi, să iubești și cum, dăruind, să primești.

Să aveți parte de o vară frumoasă, să acumulați energie suficientă pentru realizările, provocările, dar și oportunitățile care vă așteaptă.

Vă doresc multă putere, succese în activitate, împliniri și satisfacții pentru efortul depus, să vă bucuraţi din plin de clipe frumoase, alături de cei dragi.

Ina NICA, directoarea școlii

bottom of page